Într-o zi, prietenul meu George Șerban, colecționar de artă, mi-a propus să realizez un portret al lui Francisco de Goya. Eventual, să imprim mai multe exemplare, pe care să le poată folosi ca daruri de protocol.
O propunere aparent simplă. Doar că, în gravură, între idee și stampa terminată se pot întâmpla multe lucruri.
M-am tot gândit cum să abordez provocarea. În cele din urmă, am hotărât să lucrez într-un format apropiat de A4. Am început să caut prin sertarele atelierului meu din Eforiei o placă de metal potrivită. Am găsit una de alamă, destul de bună și chiar la dimensiunea dorită.
Urma documentarea. Cunoșteam portretul lui Goya realizat de Vicente López Portaña, dar nu reușeam să-l găsesc în albumele din biblioteca atelierului. Până la urmă, am apelat la „prietenul Google”. Ha, ha, ha!
Am găsit imaginea, am prelucrat-o în Photoshop: mai întâi am transformat-o în alb-negru, apoi am inversat-o în oglindă. Am pus fișierul pe un stick și m-am dus la un centru de copiere pentru imprimare.
↗ Vezi imaginea folosită la documentare
Transferul imaginii pe placa de alamă? Ei bine, asta rămâne secretul meu. Ha, ha, ha!
Moara de sacâz din dulap
Am lustruit placa, am vernisat-o și am început să caut o soluție pentru depunerea pulberii de sacâz (colofoniu). Nu aveam o moară de sacâz în atelier.
Aveam însă un dulap lung, în care țineam diverse alimente. L-am golit, am făcut o gaură laterală în partea de jos și am încercat să improvizez un spațiu închis pentru dispersarea pulberii.
Mai întâi am folosit niște foale manuale. Nu aveau suficientă putere să ridice praful. În cele din urmă, am folosit un feon, deși tocmai riscul de aprindere mă făcuse să-l evit la început.
Am reușit să obțin depunerea dorită. De aici înainte, tehnica îmi era familiară: aquaforte și aquatinta, cu corodări succesive, verificarea stadiilor și intervenții asupra aceleiași matrițe.
Tava fotografică și dușul
Următoarea problemă: unde să corodez placa? Mai aveam tăvi fotografice din vremea în care făceam fotografie. Am folosit una dintre ele. Era perfectă pentru ceea ce aveam de făcut. Mordantul era clorura ferică, care nu este lipsită de riscuri și necesită măsuri de protecție adecvate.
Apoi a apărut problema umectării hârtiei. Aveam hârtie Fabriano, dar nu aveam o tavă suficient de mare. Am luat un sac de plastic pentru gunoi și am improvizat un recipient în cădița dușului. Am lăsat hârtia suficient de mult timp ca să devină suplă.
Presa lui Rică și perdeaua sacrificată
În timpul acesta am pregătit presa de gravură. Presa provenea de la Aurel Bulacu, fostul meu profesor și prieten de-o viață, căruia îi spuneam Rică. Când mi-a dat-o, mi-a spus că stă mai bine la mine, fiindcă el lucra mai rar, iar dacă avea nevoie putea veni la mine să imprime.
Am reglat presiunea și am făcut verificări pentru a fi egală în stânga și în dreapta. Am încerneluit placa. Urma ștergerea surplusului de cerneală de pe suprafața inactivă cu tampoane de canafas.
Numai că nu aveam nici canafas! Ha, ha, ha!
La fereastră aveam o perdea improvizată. Am luat-o și am tăiat-o în bucăți pentru ștergerea plăcii. Așa a dispărut perdeaua din atelier. Goya avea nevoie de ea mai mult decât fereastra mea!
După toate acestea, imprimarea a mers conform standardului. Stampa a ieșit perfect. Am fotografiat-o și i-am trimis imaginea lui George. El m-a rugat să imprim mai multe exemplare. I le-am dat, iar ulterior a organizat mai multe expoziții.
George mi-a cerut un portret al lui Goya. Eu i-am dat o gravură. Iar pentru asta am sacrificat o perdea. Ha, ha, ha!
Privind în urmă, problema nu era cunoașterea tehnicii. Aquaforte, aquatinta, corodările succesive și imprimarea îmi erau familiare. Dificultățile au apărut din lipsa unor echipamente auxiliare. Unele soluții au fost ingenioase, altele au implicat riscuri pe care nu le-aș recomanda nimănui să le repete.
În spatele unei stampe rămân nu doar imaginea, ci și timpul, încercările, obiectele și oamenii care au făcut posibilă apariția ei. Și cam atât! Ha, ha, ha!
Apariția în albumul GOYA


Albumul documentează proiectul expozițional dedicat lui Francisco de Goya, cu gravuri din colecția lui George Șerban. Pe paginile 8–9, colecționarul povestește cum a descoperit opera lui Goya în 1975, cumpărând un album la Iași. Pe paginile 10–11 se află textul meu bilingv despre Goya și reproducerea stadiului V al gravurii.
Documente fotografice


· Deschide pagina, apoi apasă pe portret sau pe gravură pentru detaliu.

· Deschide pagina, apoi apasă pe portret sau pe gravură pentru detaliu.
Arhiva în construcție
Această pagină poate fi completată cu fotografii din atelier, alte stadii ale gravurii, informații despre tirajul final și documente ale expozițiilor organizate de George Șerban. Datele care nu sunt încă documentate rămân deschise, fără completări presupuse.
Documentele reproduse aici provin din exemplarul albumului fotografiat de autor. Textul autobiografic a fost consemnat în dialog cu AION, în noiembrie 2026. Nu este un ghid de practică tehnică.

